”Răul inutil” reunește mărturiile de război ale unui reporter ”de cursă lungă”, trimis special și corespondent în multe zone dificile ale planetei. Tragedii care, prea des, în fluxul mediatic frenetic de informații, sunt rapid și vinovat arhivate, chiar dacă se află imediat după colț de actualitate și de istorie. Războaie și masacre uitate își găsesc o nouă actualitate în această carte, în privirea lucidă, dar și plină de compasiune și simpatie a jurnalistului-martor

”Răul inutil”, poveștile de război ale unui reporter de cursă lungă. Prea multe orori și masacre mai mult sau mai puțin uitate. Iată cum le denunță Marco Lupis pentru ca aceste nedreptăți să nu fie date uitării. Cartea lui Marco Lupis, Il male inutile, reunește mărturiile de război ale unui reporter ”de cursă lungă”, trimis special și corespondent în multe zone dificile ale Planetei. Tragedii care, prea adesea, în fluxul mediatic frenetic de informații, sunt repede și vinovat arhivate, chiar dacă se află imediat după colț de actualitate și de istorie. ÎN INFERNUL DIN TIMORUL DE EST. Operațiunea desfășurată de Lupis nu este doar o ”memorie” a unor fapte teribile, a unor războaie și masacre mai mult sau mai puțin uitate, ci și un act precis de denunțare, pentru ca acele nedreptăți și orori să nu fie date uitării. Iată de ce, scrie în prefață Janine di Giovanni - unul dintre cei mai cunoscuți corespondenți de război ai vremurilor noastre, cu care Lupis a trăit cot la cot în infernul din Timorul de Est - «este nevoie de cărți ca aceasta. De cărți scrise de cei care au făcut o meserie ca a noastră. Care constă nu numai în a relata, în ziare, la televizor sau la radio, atrocitățile comise de cea mai oribilă latură a naturii umane în timp ce ele se petrec, ci și în a nu permite ca aceste orori să fie uitate». Răul inutil este, însă, în același timp, și o mărturisire de viață a autorului, o biografie ”intimă” a dificultăților și dramelor personale pe care - ca martor al acelor evenimente teribile - reporterul Lupis a trebuit să le înfrunte și - într-un fel - să le rezolve cu conștiința sa în atâția ani de muncă ”pe teren”. Până când, în momentul în care a renunțat la vesta antiglonț, s-a trezit nevoit să se împace cu un diagnostic de sindrom de stres post-traumatic care amenința să-i facă viața sa, precum și pe cea a celor din jur, greu de suportat. ÎNTRE REVOLUȚIONARI ȘI MAME-CURAJ. Provenind dintr-o familie aristocrată, Lupis, așa cum s-a scris despre el și despre opera sa, «pare să fi preferat locuințele precare ale trimisului special camerelor cu blazon; relațiilor de rang înalt, întâlnirile în jungla mexicană cu revoluționarul Marcos sau cu mamele-curaj cilene care nu au renunțat niciodată să se intereseze de soarta fiilor lor desaparesidi în timpul lui Pinochet». «NE-AM RISCAT VIAȚA DE MULTE ORI». Pentru că - așa cum scria Maurizio Blondet, un alt coleg și tovarăș de reportaje dificile, «Marco Lupis este o persoană pe care am văzut-o lucrând: pe teren. Adesea, pentru ziarele respective pentru care am lucrat, am relatat despre violențe teribile, am dormit pe jos, ne-am riscat viața de mai multe ori și, inevitabil aș spune, am devenit prieteni. Așa că mi-am dat seama foarte devreme că Marco Lupis știa ce face. Și ce scrie.»